PASOPTISMUL

A reprezentat mişcarea politică şi culturală desfăşurată în perioada 1830 – 1860 care îşi ia numele de la Revoluţia de la 1848) şi promovează idea de unificare culturală a ţărilor române. Cei mai de seamă reprezentanţi ai paşoptismului, oameni de cultură adevăraţi, au fost şi revoluţionari: Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Rădulescu, V. Cârlova, D. Bolintineanu, Nicolae Bălcescu.

Revistă reprezentativă pentru această mişcare cultural a fost “Dacia literară” care apare la Iaşi pe 30 ianuarie 1840 şi cuprinde ideile paşoptiştilor.

            Titlul revistei este semnificativ pentru idealul paşoptiştilor - dorinţa de unitate naţională într-o epocă în care cele trei provincii româneşti erau încă separate. Literatura şi cultura, în general, pot fi privite ca un mijloc de realizare a unităţii de gândire, unitate care precedă în mod firesc unificarea politică. Aşadar, „Dacia” sugerează unificarea şi unitatea celor trei provincii, iar „literară” face referire la caracterul revistei.

Articol Introducţie la Dacia literară semnat de Mihail Kogălniceanu surprinde idealurile paşoptiştilor, dar şi trăsăturile romantismului European, fapt pentru care această revistă a fost considerată manifestul literar al romantismului românesc.

Structura revistei a fost prezentată în debutul articolului Introducţie: „În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei; partea a doua va avea articole originale din celelalte jurnaluri româneşti. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărţilor nouă ieşite în deosăbitele provincii a vechii Dacii. Partea a patra, numită „<Telegraful Daciei>, ne va da înştiinţări de cărţile ce au să iasă în puţin, de cele ce au ieşit de sub tipar, relaţii de adunările învăţaţilor români, ştiri despre literatorii noştri şi, în sfârşit, tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român.„

Structura revistei este, aşadar, următoarea: opere literare originale ale scriitorilor paşoptişti, articole şi scrieri reproduse din publicaţii din alte zone ale ţării, articole critice la adresa operelor nou apărute; informaţii asupra evenimentelor cultural si noilor apariţii editorial.

Articolul va prezenta, de asemenea, obiectivele revistei, între care, cea mai important rămâne promovarea unei literaturi naţionale, originale: „<Dacia>, afară de compunerile originale a redacţiei şi a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri româneşti”.

Mihail Kogălniceanu sintetizează, patru idei, de fapt, idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti. În primul rând, se dorea combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre. Îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase anterior un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”. Interpretînd îndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o literatură mediocră, adesea imitată după creaţii siropoase occidentale. M. Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de literaturi, care elimină valorile şi orientează gustul cititorilor către nonvaloare: „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional. Această manie este mai ales covârşitoare în literatură. [...] Traducţiile însă nu fac o literatură.”

În al doilea rind, se doreşte crearea unei literaturi naţionale originale. În loc să-i imite pe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi tradiţii şi obiceiuri. Preluată din estetica romantică europeană, această recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor (ex. Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi dezvoltă tema istoriei naţionale, Pastelurile lui Vasile Alecsandri – natura, Zburătorul, de Ion Heliade–Rădulescu – folclorul): „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”.

Paşoptiştii luptă pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Paşoptiştii încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin şi pentru scrierea fonetică.

Nu în ultimul rând era necesară dezvoltarea spiritului critic. Ei doresc să creeze un sistem de valori pentru publicul român, astfel M. Kogălniceanu introduce conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei, fără a se ţine cont de statutul social al scriitorului sau de valoarea operelor sale anterioare: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”

În ceea ce priveşte considerarea articolului drept manifestul literar al romantismului românesc, se poate aprecia că surprinde câteva trăsături de bază ale esteticii romantice: libertatea de imaginaţie, abordarea unor teme precum istoria şi natura, apelul la folclor, tradiţii şi obiceiuri în literatură.

Trebuie specificat, însă, că, deşi romantismul ia amploare în literature română paşotistă, trăsăturile romantice se vor împleti, mai în toate operele literare, cu trăsăturile clasicismului.

Aşadar, “Dacia literară” se doreşte „o foaie românească” care se îndeletniceşte numai cu literatura, condamnă imitaţiile şi traducerile, promovează realizarea unor compuneri originale inspirate de istoria patriei, natura ţării noastre, tradiţiile şi obiceiurile românilor, evaluează literatura prin intermediul unei critici obiective, doreşte unificarea limbii române literare şi promovează romantismul.